Şi sunt nopţi lungi şi reci unde îmi doresc să fi aici. Simt cum tot ce e mai rău mă înconjoară, mă simt lipsită de puteri, iar întunericul mă priveşte cu un gând malefic.
Adorm.
Întunericul îmi pătrunde în minte puternic şi îmi seacă orice putere de a rezista fricii mele. Mă simt singură, înfrigurată, însă cred că nimic nu mă mai poate scoate din acest coşmar.
Întunericul îmi pătrunde în minte puternic şi îmi seacă orice putere de a rezista fricii mele. Mă simt singură, înfrigurată, însă cred că nimic nu mă mai poate scoate din acest coşmar.
Te văd în ceaţă, neclar.
Fug spre tine spre a te prinde de mână.
Nu mă pot apropia..parcă ceaţa devine tot mai albă, dar te strig şi îţi cer să vi la mine. Pentru un moment am crezut că te-am pierdut de tot. Nu doar eu mă simt pierdută, dar simt că şi pe tine te-am pierdut.
De ce acest coşmar nu se mai sfârşeşte? Doar mi te-a luat întunericul lăsându-mă într-o pustietate veşnică. Şi văd cum nimic nu se mai mişcă, ceaţa e la fel de groasă şi de albă. Această singurătate îmi dă fiori, şi presimt cum ceva se va întâmpla. O mână îmi atinge umărul.
De ce acest coşmar nu se mai sfârşeşte? Doar mi te-a luat întunericul lăsându-mă într-o pustietate veşnică. Şi văd cum nimic nu se mai mişcă, ceaţa e la fel de groasă şi de albă. Această singurătate îmi dă fiori, şi presimt cum ceva se va întâmpla. O mână îmi atinge umărul.
Tresar.
Doamne, era el! L-am crezut pierdut. Îmi zâmbea, era bine. Fericiţi amândoi, în sfârşit!
Mă trezesc.
Trupul îmi era umed, iar obrajii îmi ardeau. O zi întreagă, gândul îmi era la el. Speram să-l revăd măcar o dată, să-i mulţumesc că a alungat întunericul şi mi-a salvat sufletul.
El e eroul meu.
„Mulți oameni nu-și trăiesc visele pentru că-și trăiesc fricile.“
Les Brown
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu