Ce plăcut e când soarele e prezent pe cer, când cerul e de-un albastru adânc, care îţi lasă privirea să pătrundă fără niciun obstacol, când totul e viu în jurul tău. Te simţi mai puternic, plin de viaţă. Simţi că orice îţi este destinat, că orice ai făcut până acum e făcut cu un rost.
Aflându-mă aici, într-un loc cunoscut mie, considerând-ul banal simt nevoia să evadez într-o lume unde totul este viu, plin de culoare, miresme, să pot simţi că timpul nu zboară degeaba şi repede. Să petrec zile întregi într-un loc paşnic, simplu şi curat unde gândurile îmi zboară şi se amestecă până când se despletesc uşor, eliberându-se de mine.
Dar, nu vor mai pleca amintirile cu tine, cu noi. Nici nu vreau.
Nici nu pot să le alung din distrusul interior, unde flama ardea puternic în momentele unice petrecute în doi într-un timp scurt. Într-un vis ferice, simţeam cum timpul nu se mai oprea, cum al meu străin nu lipsea de lângă acest interior..era aici.
Era de-o înfăţişare pură, veselă împrăştiind un aer plin de iubire care mă lăsa să mă destind uşor în braţele lui, iar apoi trezindu-mă bucuroasă că e încă aici, simţeam cum încet, încet visul se sfârşeşte.
Şi totuşi, amintirile rămân vii în interiorul meu distrus.
Cândva, am să te mai văd în visul meu, străin ce-ai devenit.
„Alergăm după fericire până departe, fie pe mare, fie pe uscat. Dar fericirea e aici, aproape.“
Horaţius
